Federalism În acest model, există un guvern central, dar, în același timp, există și unități teritoriale subnaționale care împart puterea. Astfel, se formează diferite niveluri administrative, fiecare cu propriile atribuții, competențe și cote de putere.

Astfel, același sistem politic găzduiește un guvern central (sau federal) și guverne regionale, care sunt responsabile pentru administrarea zonelor componente ale teritoriului național.

Federalismul în Brazilia

După ce am explicat ce este federalismul, putem discuta puțin despre istoria acestuia în țara noastră. În Imperiul brazilian, care a existat între independența din 1822 și Proclamarea Republicii din 1889, a existat o puternică centralizare a administrației publice în cadrul guvernului central (Cabinetul Imperiului Braziliei). De exemplu, președinții provinciilor, echivalentul la acea vreme a ceea ce numim astăzi guvernatoride state, au fost aleși de către guvernul central.

Ruy Barbosa este un exemplu de politician care, în ultimii ani ai Imperiului brazilian, a apărat un model federalist de organizare a țării.

În Brazilia, începând din 1889, anul proclamării Republicii și al răsturnării monarhiei, a fost adoptat un model federalist, care a servit interesele elitelor regionale, nemulțumite de controlul exercitat de puterea centrală asupra fostelor provincii ale Imperiului, care, odată cu instaurarea regimului republican, au fost denumite state.

Constituția actuală a Braziliei, care a fost promulgată în 1988, după încheierea regimului militar, stabilește, de asemenea, un model de organizare federativă, împărțind atribuțiile și competențele între municipalități, state și Uniune.

Constituția din 1988 este cea de-a șaptea din istoria Braziliei independente, fiind precedată de Constituția din 1824 (a Imperiului Braziliei), cea din 1891 (prima din perioada republicană), cea din 1934 (promulgată după Revoluția din 1930), cea din 1937 (a dictaturii Estado Novo, acordată de Getúlio Vargas), cea din 1946 (promulgată după sfârșitul regimului dictatorial Estado Novo), cea din 1967(Unii autori consideră că modificările aduse Constituției din 1967 prin amendamentul constituțional nr. 1 au dat naștere la ceea ce trebuie considerat o nouă constituție.

Printre țările care adoptă modelul federativ se numără: Germania, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, India și Elveția. Unii indică Uniunea Europeană ca fiind un model de pionierat în aplicarea federalismului la nivel multinațional, adică aplicarea federalismului la uniunea statelor naționale.

Care este scopul federalismului?

Federalismul urmărește să mențină o împărțire echilibrată a puterii între puterea centrală, în care se află suveranitatea, și unitățile federative care alcătuiesc Federația. În acest fel, este posibilă concilierea unității naționale cu acordarea unei largi autonomii populațiilor și administrațiilor teritoriilor componente ale Federației. Astfel, teritorii precum statele pot avea legi și politici care să fiecorespunzătoare specificului lor și să satisfacă interesele locuitorilor, cu excepția competențelor rezervate exclusiv guvernului central.

În plus, federalismul este văzut de obicei ca o barieră împotriva politicilor proaste, inadecvate sau tiranice care pot fi decise de guvernul central, deoarece oferă legitimitate și instrumente juridice pentru ca diferitele guverne regionale să respingă aplicarea unor măsuri inadecvate sau despotice.

În Statele Unite, al căror exemplu a servit și servește drept exemplu și sursă de inspirație pentru numeroși susținători ai federalismului, s-a căutat un compromis între nevoia resimțită de întărire a puterii centrale, căreia modelul adoptat imediat după independență și reglementat de Articolele Confederației și de Uniunea Perpetuă îi acorda puține puteri practice, și interesul statelor, preexistent îndin colonii până la independență, în a avea autonomie administrativă și legislativă, adică în a decide propriile politici și a face propriile legi.

Acest compromis între autonomia locală și puterea centrală a fost ceea ce a reprezentat federalismul pentru autorii Constituției Statelor Unite, documentul juridic care a succedat Articolelor Confederației și Uniunii Perpetue și care este și astăzi legea supremă a Statelor Unite.

Modelul federalist adoptat de Statele Unite se caracterizează printr-un guvern central cu atribuții precum afacerile externe și apărarea națională și unități federative, statele, care sunt dotate cu o largă autonomie legislativă și administrativă.

Caracteristicile federalismului

Pentru a înțelege conceptul de federalism, este util să analizăm câteva caracteristici ale acestui model.

În cadrul formei federative de organizare statală, teritoriul național este împărțit în zone, de exemplu în state, ale căror guverne sunt înzestrate cu competențe, atribuții și puteri specifice, dispunând de o largă autonomie în elaborarea legilor și în administrarea teritoriilor lor, problemele, inițiativele și competențele fiind rezervate guvernului central. Descentralizarea politică esteuna dintre caracteristicile federalismului.

În modelul federalist, nu există o ierarhie între unitățile federative care alcătuiesc Federația. Una nu intervine în legile sau în administrația celeilalte. Unitățile federative sunt autonome între ele, deși nu au suveranitate, care este conferită puterii centrale.

De asemenea, nu stabilește o ierarhie între unitățile federative și statul federal, fiecare dintre acestea având propriile atribuții și domenii de acțiune.

Colaborarea dintre unitățile federale și guvernul central este o caracteristică des întâlnită în modelele federative de organizare a statului.

Se poate face o comparație între Federație și Confederație, care este un model în care statele componente posedă nu numai autonomie, ca în cazul Federației, ci și suveranitate și își păstrează, cel puțin implicit, dreptul la secesiune, adică la părăsirea Confederației. În plus, Confederațiile sunt adesea stabilite prin tratate, iar Federațiile sunt de obicei stabilite prin constituții.

Care este diferența dintre suveranitate și autonomie? Ce diferență există între suveranitate și autonomie? Suveranitatea se referă la capacitatea unui stat de a apăra supremația deciziilor sale. Autonomia este denumirea dată capacității unui stat de a-și administra teritoriul și de a-și decide politicile.

Federația sindicală

După cum s-a spus mai sus, termenul de federalism este folosit în principal pentru a desemna o formă de organizare a statului, dar pentru a prezenta o viziune mai largă și mai completă a sensului federalismului, se poate adăuga că acesta este folosit și pentru a organiza alte entități formate de ființe umane.

Un exemplu de aplicare a federalismului la organizarea unui alt tip de organizație decât statul este federația sindicală, un model în care există o entitate sindicală centrală de care sunt legate secțiuni sau confederații, care sunt dotate cu autonomie în luarea deciziilor.