Mitul Peșterii Mitul este un substantiv masculin și o flexiune a verbului mitar (persoana I singular prezent), a cărui origine provine din greacă mythós care înseamnă "discurs, mesaj, cuvânt, subiect, legendă, invenție, poveste imaginară".

Peștera este un substantiv feminin, cu origine în limba latină cavus ceea ce înseamnă "gol, cu materiale îndepărtate".

Înțelesul mitului Peștera se referă la un metaforă creată de filosoful grec Platon .

Cunoscută și sub numele de Alegoria Peșterii (sau Parabola Peșterii), Platon - unul dintre cei mai importanți gânditori din istoria filosofiei - a încercat să explice condiția de ignoranță a ființelor umane și idealul de a ajunge la adevărata "realitate", bazată pe rațiune înaintea simțurilor.

Această metaforă este prezentă în lucrarea "Republica" (în care se discută, în esență, teoria cunoașterii, a limbajului și a educației ca mijloc de construire a unui stat ideal), sub forma unui dialog.

Prin metoda dialectică, Platon încearcă să dezvăluie relația care se stabilește prin conceptele de întuneric și ignoranță, lumină și cunoaștere.

În prezent, Mitul Peșterii rămâne unul dintre cele mai discutate și cunoscute texte filosofice, deoarece tinde să servească drept bază atunci când se încearcă să se explice definiția bunului simț în opoziție cu ceea ce ar fi conceptul de simț critic.

Potrivit gândirii platonice, care a primit o mare influență din partea învățăturilor lui Socrate, lumea sensibilă ar fi cea experimentată prin intermediul simțurilor, unde s-ar afla percepția falsă a realității, în timp ce lumea inteligibilă ar fi atinsă doar prin intermediul ideilor, adică al rațiunii.

Lumea adevărată în sine, potrivit lui Platon, ar putea fi obținută doar dacă individul ar avea o noțiune despre lucrurile din jurul său, având ca bază gândirea critică și rațională, lăsând deoparte utilizarea simțurilor de bază.

Prin urmare, în principiu, cunoașterea adevărului profund ar fi oferită doar prin raționament.

Mitul peșterii

După cum s-a comentat, cartea "Republica" a fost construită ca un fel de dialog.

Prin urmare, pasajul care prezintă Mitul Peșterii conține un dialog între Socrate, în calitate de personaj principal, și Glaucus, un personaj inspirat de fratele lui Platon.

Conform poveștii create de Platon, Socrate îi propune lui Glaucus un exercițiu de imaginație, în care îi spune tânărului să creeze în mintea sa o situație care se petrece în interiorul unei peșteri, unde prizonierii sunt ținuți de la naștere.

Pe lângă faptul că erau prizonieri, acest grup de oameni trăia cu brațele, picioarele și gâtul înlănțuite de un perete, ceea ce le permitea să vadă doar peretele paralel din fața lor.

În spatele unor astfel de prizonieri se afla un foc de tabără care ajungea să formeze umbre atunci când alți indivizi treceau pe acolo cu figurine și făceau gesturi către focul de tabără pentru a proiecta astfel de umbre.

Prizonierii, văzând astfel de imagini, credeau că toată realitatea era formată din acele umbre, în fond lumea lor era rezumată la acele experiențe.

Într-o zi, unul dintre indivizii întemnițați în această peșteră a reușit să se elibereze din lanțuri. Pe lângă faptul că a descoperit că aceste umbre erau proiectate și controlate de oamenii din spatele focului de tabără, omul liber a reușit să părăsească peștera și a dat peste o realitate mult mai cuprinzătoare și mai complexă decât credea că există.

Disconfortul provocat de lumina soarelui și diversitatea culorilor care îi afectau ochii l-au făcut pe prizonier să se simtă speriat, dorind să se întoarcă în peșteră.

Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trecea, a început să simtă admirație pentru descoperirile și noutățile pe care i le oferea întreaga lume.

Omul liber s-a aflat într-o dilemă: să se întoarcă în peșteră și să fie considerat un nebun de către tovarășii săi sau să continue să exploreze acea lume nouă, după ce, până la urmă, reușise să afle că ceea ce credea că știe înainte era doar rodul înșelător al simțurilor sale limitate.

Din iubire, omul intenționează să se întoarcă în peșteră pentru a-și elibera frații din toată ignoranța și lanțurile care îi leagă, dar la întoarcere este catalogat drept nebun, nu mai este văzut ca cineva care împărtășește realitatea prizonierilor - realitatea umbrelor.

Interpretarea mitului peșterii

Intenția lui Platon prin Mitul Peșterii este simplă, deoarece reprezintă o ierarhizare a gradelor de cunoaștere:

• Gradul inferior, care se referă la cunoștințele obținute prin cunoașterea corpului - care îi permite prizonierului să vadă doar umbrele,
• Gradul superior, care este cunoașterea rațională, care poate fi obținută în afara peșterii.

Peștera simbolizează lumea în care trăiesc toate ființele umane.

Lanțurile reprezintă ignoranța care leagă popoarele, care poate însemna atât credințe și culturi, cât și alte informații de bun simț care tind să fie absorbite pe parcursul vieții.

În acest fel, oamenii rămân "blocați" pe idei prestabilite și nu aleg să descopere un sens rațional pentru anumite lucruri, ceea ce arată că nu gândesc și nu reflectă, mulțumindu-se doar cu informațiile oferite de alții.

Cel care reușește să se "elibereze de lanțuri" și poate experimenta lumea exterioară este un individ cu capacitatea de a gândi dincolo de obișnuit, care își critică și pune la îndoială realitatea.

Vezi mai multe:

• Estetică
• Logică
• Teologie
• Ideologie